Seleniu - un mineral pentru creier
Mineralul seleniu are un impact imens asupra funcţionării creierului. Celulele nervoase trebuie să aibă seleniu pentru a produce glutation, unul dintre antioxidanţii cei mai importanţi pentru creier.
Creierele animalelor hrănite cu un regim alimentar sărac în seleniu produc mai putin glutation. Creierele private de seleniu manifestă de asemenea perturbări ale activităţii principalilor neurotransmiţători: serotonina, dopamina şi adrenalina, semnalizând posibila vătămare şi disfuncţie a creierului, conform cercetărilor recente.
În plus, concentraţia seleniului în sânge scade pe măsură ce înaintăm în vârstă – cu 7% după 60 de ani şi cu 24% după 75 de ani, conform unui studiu.
Există numeroase alimente bogate în seleniu, cum ar fi: cerealele, usturoiul, carnea, peştele şi fructele de mare (în special tonul şi stridiile) sau nucile.
Experţii recomandă o doză de 200 micrograme de seleniu pe zi pentru a-ţi proteja creierul şi pentru a descuraja bolile cardiace şi cancerul. Dar fereşte-te de dozele mari! Seleniul este unul dintre puţinele suplimente care pot fi toxice.
Deşi toxicitatea poate să nu survină până la consumarea a 2 500 micrograme pe zi, nu există nici un motiv pentru depăşirea dozei de 200 micrograme de seleniu pe zi dintr-un supliment.
Drojdiile cu Seleniu este una dintre cele mai importante și rare elemente necesare organismului. Interacționând cu vitaminele A, C, E previne apariția cancerului, tratează artrita, distruge substanțele nocive. Îmbunătățește sistemul imunitar, crește rezistența, prin creșterea cantității de oxigen oferită mușchiului inimii. Drojdia cu Seleniu este un antioxidant, care normalizează activitatea sistemului nervos, pancreasului, tiroidei și a ficatului.